Ziua Franţei, sărbătorită cu fast la Bucureşti

Ziua Franţei a fost sărbătorită cu fast, sâmbătă, la Ambasada din Bucureşti, unde au participat fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, fostul premier Adrian Năstase, fostul ministru de Externe Mircea Geoană, liderul PNL, dar şi mai mulţi ambasadori.

Printre ambasadorii prezenţi la eveniment s-au numărat şi ambasatorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, dar şi ambasadorul Croaţiei, Davor Vidis, care a purtat pe sub sacoul său tricoul naţionalei ţării sale.

Preşedinele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă, dar şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au fost absenţi de la eveniment, deşi erau pe lista de invitaţi. Au fost însă prezenţi procurorul general Augustin Lazăr şi şeful Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig.

Recepţia a început cu intonarea imnurilor Franţei, României şi al Uniunii Europene, interpretate de Orchestra Română de Tineret. A urmat, apoi, alocuţiunea ambasadorului Franţei în România, Michèle Ramis, în care a vorbit despre relaţia strânsă dintre România şi Franţa şi despre parteneriatul economic şi industrial, dar şi despre vizita la Paris a preşedintelui României la sfârşitul lunii noiembrie, cu ocazia Sezonului Franţei-România.

„Acest Sezon ne va permite să ne facem cunoscuţi artiştii şi creaţia lor, fiecare ţară în cealaltă, dar şi să intensificăm dialogul politic şi să consolidăm oportunităţile economice. El ne va permite să contribuim la construirea unei Europe a culturii, o cauză de suflet a preşedintelui Emmanuel Macron, precum şi să subliniem ataşamentul pentru o Europă puternică, democratică şi implicată pentru pace”, a afirmat Michele Ramis.Aceasta a precizat că în ultimii 10 ani, schimburile comerciale dintre România şi Franţa s-au dublat.

Lasă un răspuns